Clădirea liceului la început de drum
Noul aspect al clădirii liceului
Liceul iarna
Sala de info cu calculatoarele noi
Sală de clasă
Atelierul
Noile dotări în atelier
Cantina și Internatul

În ultimii ani tot mai multe proiecte de finanţare au fost finalizate şi implementate la Gr. Şc. „Liviu Rebreanu” din Bălan, fie legate de dotarea şcolii, fie cele legate de instruire în colaborare cu parteneri din străinătate, unde s-au făcut nişte stadii de pregătire pentru profesori, dar mai ales pentru elevi, în domeniul tehnic. Societatea Vitalis GmbH Gut Wehlitz – Schkeuditz din Germania are atât de bune relaţii cu unitatea şcolară din Bălan, încât după trei proiecte derulate cu succes, a hotărât să vină în România şi să viziteze oraşul de la poalele Hăşmaşului.
Pentru a se împărtăşi din experienţa şi succesele obţinute, cu ajutorul ISJ Harghita, s-a organizat o consfătuire cu tema „Proiectele Leonardo da Vinci în sprijinul învăţământuluitehnic” la care au fost invitaţi directorii şi coordonatorii de proiecte de la 23 de grupuri şcolare din judeţ, care de fapt au şi onorat cu prezenţa lor această acţiune. Consfătuirea a fost onorată şi de prezenţa d-lui deputat Mircea Duşa, a primarului Mihai Mereş şi viceprimarului Imre Nisztor.
Cuvântul de deschidere l-a avut d-l inspector Petru Gârbea, care a arătat importanţa de a învăţa fiecare din experienţa celor din Bălan şi necesitatea întocmirii acestui tip de proiecte pentru atragerea a cât mai multor fonduri europene pentru şcolile din judeţul nostru, d-na director Rodica Roman a prezentat şcoala şi realizările acestui colectiv în ultimii ani, iar d-na director adjunct Panaite Aurora a făcut cunoscute proiectele câştigate de şcoală şi efectul lor în prezent.
Ralf Giesecke, preşedintele societăţii Vitalis, cu un şarm deosebit, a prezentat când în limba germană, când în engleză importanţa acestor proiecte pentru orientarea tinerilor spre învăţământul tehnic. Într-un dialog permanent cu asistenţa, a prezentat foarte multe exemple din Germania, tendinţele pe bază de studii competente de prognoză în UE, modul de desfăşurare al activităţilor în stagiile de instruire în Germania, învăţământul modern pe bază de module şi avantajele acestui sistem, precum şi rolul omului în relaţia cu maşina, în contextul unei dezvoltări tehnologice fără precedent.
Pentru exemplificare s-au prezentat în imagini cele trei proiecte implementate de Gr. Şc. „Liviu Rebreanu” cu societatea Vitalis. Primul proiect a fost prezentat de d-l prof. Andrei Keszler şi Raul Roman, fost elev şi participant la această acţiune, în prezent student. Foarte pe scurt, cele mai importante date de reţinut: finanţator – Centrul Naţional Pentru Programul De Formare Profesională„Leonardo da Vinci”; titlul – „Învăţarea tehnologiilor noi pentru întreţinerea şi repararea maşinilor în domeniul mecanic”; organizaţia primitoare – Vitalis GmbH Gut Wehlitz – Schkeuditz; locul – Leipzig – Germania; perioada de desfăşurare – 18.04.2005 – 08.05.200; participanţi – 9 elevi + 1 însoţitor; meseria – Tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii, cu următoarele obiective: dobândirea unor cunoştinţe tehnice care să asigure o mobilitate profesională, accesul uşor pe piaţa muncii şi o adaptare rapidă la ritmul evoluţiei tehnicii, formarea responsabilităţii personale şi de echipă, o schimbare în atitudine faţă de munca de calitate şi competitivitate, contact direct cu oameni profesionişti şi cu tehnologia de vârf.Beneficiarii direcţi, cei 9 elevi, au efectuat în cadrul acestui proiect, 80 de ore de practică la 3 firme: Leipziger Transport und Logistik GmbH (LTB), Abschlepp und Bergungsdienst Scholz, Berge und Abschleppdienst H.J. Schmidt, s-au vizitat reprezentanţele Mercedes şi Volkswagen, oraşele Leipzig şi Berlin.
Al doilea proiect a fost prezentat de d-na ing. Sonia Dobrotă, având tema: „Îmbunătăţirea metodelor de predare în domeniul tehnologic” şi a vizat participarea a 10 cadre didactice de la catedra de cultură tehnică, la un stagiu de pregătire de 2 săptămâni la Leipzig în perioada 25 mai – 7 iunie 2008. Obiectivele au fost: cunoaşterea sistemului de învăţământ german, cu accent pe modul de formare profesională, a condiţiilor şi mijloacelor cu care se desfăşoară pregătirea profesională; compararea şi dezbaterea programelor şcolare, a metodelor şi tehnicilor de învăţare; dezvoltarea competenţelor profesorilor prin folosirea mijloacelor moderne de învăţare şi comunicare, prin folosirea softurilor educaţionale; lărgirea orizontului cultural prin contact direct cu tradiţiile, obiceiurile şi limba ţării gazdă, promovarea unei atitudini interculturale cu participanţii din diferite ţări europene.
Locurile de desfăşurare a activităţilor au fost: Agenţia de Educaţie Saxonă din Leipzig, Institutul Landului Saxonia-Anhalt (LISA) din Halle, Centrul de Formare şi Perfecţionare ZAW (Zentrum fur Aus und Weiterbildung), Institutul de învăţământ superior pentru telecomunicaţii Deutsche Telekom, Colegiul Tehnic, Economic şi Cultural, HTWK (Hochschule fur Technik, Wirtschaft und Kultur), Şcoala tehnică şi economică GBS, Centrul de instruire profesională Robotron şi Siemens AG.
Al treilea şi cel mai recent proiect finalizat a fost prezentat de elevii: Roxana Crăciun, Marius Lazăr şi Bogdan Cojocaru. La acesta au participat 15 elevi însoţiţi de tânărul profesor Modiga Mihai, în perioada 23 noi-13dec 2008 şi a avut următoarele obiective: să sprijine participanţii în activităţile de pregătire, în îmbogăţirea şi folosirea cunoştinţelor, aptitudinilor şi calificărilor pentru dezvoltarea profesională, ocuparea şi participarea pe piaţa muncii europene; sprijinirea şi dezvoltarea calităţii şi inovaţiei în sistemul de educaţie şi pregătire practică profesională; îmbunătăţirea calităţii şi creşterea numărului de mobilităţi prin Europa a persoanelor din educaţia profesională şi pregătire practică iniţială şi continuă; asigurarea dezvoltării profesionale şi personale a elevilor ca cetăţeni activi ai comunităţii; asigurarea şanselor egale pentru dezvoltarea profesională a fiecărui elev în concordanţă cu interesele şi posibilităţile lor; introducerea metodelor moderne de învăţare cu ajutorul calculatorului şi a comunicaţiilor în procesul de predare – învăţare, instrumentelor audio –vizuale, lecţiilor în format electronic.
Următorul punct al consfătuirii a constat din prezentarea detaliată a etapelor ce trebuiesc derulate în întocmirea unui proiect, cu un profesionalism de invidiat de către d-l sing. Andrei Keszler. La dezbateri a dat răspunsuri la întrebările participanţilor, fiind ajutat de d-na Marinela Kis, profesoară la Liceul „Ion Mincu” din Timişoara, care a derulat multe proiecte şi acum intermediază între partenerii din România şi Vitalis. În încheiere d-l inspector Petru Gârbea a reiterat ideea întocmirii acestor proiecte care se mai pot trimite până în 6 februarie, a felicitat organizatorii şi a apreciat că acţiunea a fost cu adevărat o mare reuşită.
IOAN ROMAN