UNDE SUNT FAMILII, SUNT ŞI COPII, UNDE SUNT COPII, SUNT ŞI ŞCOLI

Liceul a avut un rol semnificativ în viaţa obştii, anii au trecut peste el pe nesimţite, iar „şcoala din deal” străjuieşte şi astăzi cu chip semeţ oraşul trecut prin atâtea transformări, cândva într-o ascensiune aproape de neoprit, astăzi într-un oarecare declin dar plin de speranţe; şcoala continuă să modeleze tinerii urbei noastre pentru un viitor al cărui contur încă se zbate în ceaţă, plină de demnitate îşi croieşte mai departe drumul prin istorie reglându-şi mereu calea spre normalitate.

Şcoala nu înseamnă nicidecum doar zidurile, sălile de clasă şi laboratoarele cu toate dotările lor, ateliere şi sală de sport, ci înseamnă trăirile intense ale multor generaţii de elevi asupra cărora activitatea de aici şi-a pus amprenta pentru totdeauna, înseamnă un noian de bucurii şi tristeţi, de împliniri şi dezamăgiri, de iubiri intense şi despărţiri dureroase. Toate acestea se regăsesc în sufletul unor oameni, iar aceşti oameni trebuie să-şi regăsească numele în analele şcolii, un omagiu adus dascălilor şi elevilor care au făurit istoria acestui focar de înţelepciune.

Acolo unde este loc de amintire şi motiv de pelerinaj, oamenii vin adesea să–şi mângâie privirile şi să se vindece de setea dorului din tinereţe, mai maturi, mai încrezători, mai împliniţi.

Liceul şi-a început activitatea în septembrie 1963. În acel moment existau elevi înscrişi, dar nu exista clădirea. De aceea, până în septembrie 1969, elevii şcolii au ţinut ore la Miercurea Ciuc.

Istoricul apariţiei liceului pe scena învăţământului harghitean îşi are rădăcina ancorată în 1969, ca răspuns la cerinţele dinamicii economico-sociale a zonei –mina de cupru de la Bălan –şi a dezvoltării reţelei şcolare.

Răsfoind documentele de arhivă, întorcându-ne la anii de început vom încerca să reconstituim momente şi etape din dezvoltarea şcolii noastre şi să ne dăm seama că cei 44 de ani înseamnă un drum în permanentă ascensiune marcat de strădanii, preocupări şi rezultate.

Şcoala noastră înfiinţată în 1969, s-a aflat într-un oraş minier cu peste 15.000 de locuitori din care 8.000 lucrau în mină. Ani şi ani de zile, am pregătit forţă de muncă pentru singura întreprindere existentă în oraş. Copii mulţi…cu probleme specifice zonelor miniere.

Clădirea şcolii, internatul, sala de sport si atelierele-şcoală s-au construită pe terenul lui Hajdu Jozsef, care a fost expropriat de stat. Ele s-au dat în folosinţă în luna august 1969.

Din 1969 până în 1971 şcoala a funcţionat ca Şcoală profesională de trei ani, în care programul cuprindea 3 zile teorie şi 3 zile practică, fiind angajaţi 4 profesori, 6 maiştri instructori şi câţiva ingineri (plata cu ora) de la I.M.Bălan. Elevii anilor II şi III au efectuat practica comasată pe trimestru, la diferite sectoare ale I.M. Bălan.

Maşinile pentru dotarea atelierului au fost aduse de la Miercurea Ciuc, Păltiniş (Lunca de Sus- două bancuri de lucru din lemn), I.M.Bălan (2 bancuri de lucru din metal). Instalaţia electrică a fost executată de maiştrii –instructor, Oláh Imre şi Bogács Emeric, de la pereţi până la utilaje.

Internatul a găzduit 300 de elevi, în camere cu patru paturi, fiind construit cu patru nivele, cu 18 camere fiecare, cu grup sanitar, club şi camera pedagogului. Viaţa din acest cămin s-a desfăşurat armonios, fiind completată cu infirmerie la parter şi camera portarului, care asigurau un plus de siguranţă elevilor şi şcolii.

Cantina s-a dat în folosinţă în 8 octombrie 1971. În perioada 1969-1971 elevii serveau masa la cantina I.M. Bălan. Cantina şcolii a fost dotată cu 2 cazane cu aburi pentru gătit, maşini electrice de tocat, de tăiat zarzavaturi, frigider, maşini de curăţat cartofi, de spălat farfurii, cuptoare electrice. Erau angajate12 bucătarese. Pentru a asigura buna aprovizionare, şcoala a fost dotată cu o furgonetă şi un autobuz.

Începând cu 1 septembrie 1971 şcoala devine Grup Şcolar Minier –aparţinând de Ministerul Minelor, ca mai apoi, în 1979, să devină Liceul Industrial Minier, în 1980 din nou Grup Şcolar Minier, iar în 1982 Liceul Industrial Minier.

Acest liceu a avut, în primul rând, până în1991, profil mine-petrol-geologie. Începând cu acel an profilele s-au diversificat: filologie, matematică-fizică, industrial: electromecanici de mină, electronist-automatizări miniere, matematică-informatică, ştiinţele naturii, iar la şcoala profesională: electricieni de mină, mecanici de mină. În anul şcolar 1996-1997 s-a înfiinţat o clasă la şcoala profesională (jumătate strungari, jumătate sudori) cu o durată de 3 ani, iar în anul şcolar 1997-1998, o clasă de confecţioneri îmbrăcăminte şi una de tâmplari.

Începând cu anul 1999 a funcţionat şcoala postliceală cu profil asistent de gestiune, diversificând şi acest învăţământ cu un nou profil în anii următori, secretar – dactilograf - operator birotică.

Datorită complexităţii activităţii şcolare din unitatea noastră, în anul 1999, s-a hotărât schimbarea denumirii şcolii în Grupul Şcolar “Liviu Rebreanu”.

Ne aducem aminte că l-am ales pe Rebreanu în denumirea şcolii noastre motivându-ne opţiunea prin faptul că se leagă de ţinuturile noastre prin evenimentul tragic din familia sa: spânzurarea fratelui său, Emil, la Ghimeş-Palanca pentru “trădare”, pentru tentativa sa de evadare din armata austro-ungară când urma să lupte împotriva românilor. Deşi atunci ne-am limitat la un asemenea argument, suficient pentru a primi acordul forurilor superioare, noi avem şi alte argumente pentru denumirea “Liviu Rebreanu”.

Liviu Rebreanu ne este model, sau ar trebui să fie modelul nostru, al elevilor, al profesorilor, indiferent dacă ne place sau nu ne place literatura, în general, sau opera lui Liviu Rebreanu, în mod particular.

De ce? Pentru că Liviu Rebreanu, omul şi scriitorul se caracterizează prin conştiinciozitate, prin exigenţă şi autoexigenţă, prin faptul că nu şi-a elaborat operele valoroase fără să se documenteze profund, fără să cerceteze toate sursele legate de tema abordată, iar în cazul în care a fost nevoit să abandoneze anumite teme, a revenit asupra lor, finalizându-şi proiectele majore, indiferent de dificultăţile întâmpinate.

Oare n-ar trebui să ne stimuleze şi pe noi în abordarea sarcinilor de lucru, indiferent din ce domeniu provin?

Ştim că Rebreanu este ancorat în tradiţie, că operele sale cele mai bune sunt redactate în conformitate cu tradiţiile romanului obiectiv, în care naratorul este omniprezent şi omniscient, romanele sale fiind “de creaţie”. Însă întreaga sa activitate dovedeşte că a urmărit să se adapteze la cerinţele celor mai noi direcţii literare naţionale şi universale.

Oare nu merită să încercăm şi noi o mai mare deschidere faţă de nou, chiar dacă ne este mai convenabilă, mai comodă abordarea în spirit tradiţional a învăţământului?

Rebreanu este, în primul rând, romancier, şi unul inegalabil, însă s-a implicat activ şi în alte domenii ale scrisului, dar şi ale vieţii spirituale, în general.

De ce noi, elevii şi profesorii Grupului Şcolar “Liviu Rebreanu” ar trebui să rămânem “buni” doar într-un domeniu restrâns de activitate?

Interogaţiile sunt retorice. Răspunsurile se află în noi. Trebuie doar să le formulăm.

După evenimentele din 1989, politica în domeniul mineritului s-a schimbat, s-au făcut dese restructurări, astfel că în 2006 mina să fie închisă şi pe bună dreptate ne-am temut că vor pleca elevii cu părinţii prin zonele de baştină ale acestora. Însă n-au plecat foarte mulţi, majoritatea fiind din Moldova, s-ar fi întors la sărăcie, munca pământului, aşa că au rămas, căutând de lucru prin străinătate: Ungaria, Italia, Spania. Acum ne confruntăm cu o altă problemă, copii singuri care se cresc unii pe alţii (peste 80 de cazuri numai la şcoala noastră pentru că au unul sau amândoi părinţii plecaţi).

Şcoala s-a restructurat în continuare prin înfiinţarea de specializări/domenii noi: matematică informatică, operator tehnică de calcul, turism şi alimentaţie publică, ospătar.

De asemenea, s-au efectuat reabilitări începând cu anul 2000 la clădiri: clădirea principală –(consolidare, termoizolare, schimbare acoperiş), internat – parter unde s-a înfiinţat un centru de zi, biblioteca, CDI- ul , cantina –parţial şi sala de sport.

Începând cu 1995 sălile de clasă au fost înlocuite cu cabinete, în număr de 15 pe specialităţi, 5 laboratoare (2 informatică, 1 chimie, 1 psihopedagogie, 1 CDI) care au fost dotate cu material didactic nou fie din fonduri de la MECT, fie prin proiecte.

Practica didactică ne-a demonstrat că pedagogii au la dispoziţie diferite mijloace tehnice audio-vizuale pe care să le folosească în lecţii în mod diferit din punct de vedere metodologic.

Acest fapt se înscrie în preocuparea pentru însuşirea noii tehnologii didactice, care izvorăşte din atitudinea pedagogilor faţă de mijloacele tehnice audio-vizuale. În acest sens, cu cât această atitudine va fi orientată către polul pozitiv, cu atât mai mult se va contura preocuparea pentru însuşirea noii modalităţi de lucru cu mijloace moderne de învăţământ. Acesta a fost motivul pentru care în fiecare cabinet şi laborator am introdus începând cu 2008 câte un calculator şi 6 cabinete cu videoproiectoare. Având la dispoziţie întreaga gamă de aparate, dar şi mijloacele tradiţionale de învăţământ, beneficiem de o sursă bogată de informaţii care îi va orienta către o mare investigare asupra modalităţii de funcţionare şi utilizare a acestora. Utilitatea lor trebuie să se raporteze la interactivitatea funcţională şi interactivitatea relaţională în situaţiile de cunoaştere-învăţare.

Ştim că liceul nostru, indiferent ce denumire a purtat, a avut şi are parte de realizări şi nerealizări, a avut perioade de avânt şi perioade de stagnare, chiar regres, însă aceste alternanţe nu sunt specifice doar liceului nostru, ele caracterizează întregul sistem de învăţământ din ţară, chiar dacă în cazul nostru există o strânsă legătură între învăţământul din oraş şi evoluţia, ori involuţia mineritului în Bălan.

Se ştie că oraşul s-a dezvoltat rapid de la sfârşitul anilor 1960, ceea ce a însemnat şi creşterea investiţiilor în şcoală, acordarea de burse pe bază de contract pentru foarte mulţi elevi, liceul nostru fiind patronat şi de I. M. Bălan, aflat şi el în subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, astfel că şi strategiile legate de planurile de şcolarizare au fost decise la nivelul acestui minister, împreună cu cel al Învăţământului.

A fost o perioadă în care a contat, în primul rând, cantitatea, adică numărul elevilor şcolarizaţi pentru a deveni “cetăţeni de nădejde ai patriei, muncitori cu înaltă calificare”, iar din această cauză foarte puţini absolvenţi ai liceului nostru şi-au continuat studiile în învăţământul superior, chiar şi aceşti puţini optând pentru învăţământ politehnic, din domeniul mieritului.

Pe atunci, internatul era ocupat de elevi, cantina funcţiona din plin.

Statisticile arată că numărul elevilor şcolarizaţi se situa în jur de 1000.

Problemele au apărut după 1990, când noţiunea de “fluctuaţia cadrelor” caracteristică până atunci, s-a transformat în “exodul cadrelor”, plecând, în primul rând, acei profesori care au ajuns aici forţaţi de sistemul repartiţiilor centralizate şi zonale, sau aceia care şi-au găsit posturi mai aproape de locurile natale, exploatând şi situaţia încurcată din acele vremuri.

Apoi, I. M. Bălan nu a mai fost interesată de contractele de şcolarizare pentru elevii noştri, astfel că internatul începe să se golească, cantina va funcţiona parţial, mai târziu dispar elevii din cămin şi cantina se închide, intrând în agonie.

Scade radical numărul elevilor, şi nu în urma disponibilitărilor masive din mină.

Este interesant însă faptul că după 1990 asistăm la o creştere calitativă, mai ales după înfiinţarea unor clase de profil teoretic, iar în curând se manifestă interes şi în rândul elevilor noştri pentru învăţământul superior, în aşa fel încât astăzi avem foşti elevi care au absolvit diferite instituţii de învăţământ superior în toate domeniile, această tendinţă existând şi în prezent.

Punând în balanţă cele bune şi cele rele, ne exprimăm convingerea că liceul nostru şi-a avut rostul şi credem că trebuie să-şi menţină şi în continuare standardele actuale, indiferent de condiţiile social-economice actuale sau viitoare.

Industria minieră era înfloritoare şi profilele miniere erau căutate, mai ales că după obţinerea calificării se asigurau şi locurile de muncă. De aceea copii din toată ţara au venit să facă şcoala la Bălan. Cazarea, masa, rechizitele şi uniformele erau toate gratuite pentru elevii care aveau bursă pe bază de contract; ele erau asigurate de Intreprinderea Minieră, din fondurile speciale ale Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, până în anul şcolar 1989-1990 inclusiv.

Interesant este de văzut că acest liceu a asigurat şcolarizarea la copii din aproape toate judeţele ţării. Astfel, în primul an de funcţionare, în anul şcolar 1963-1964, domiciliile elevilor înscrişi, erau în judeţele:

iar cei din judeţul Harghita veneau din localităţile:

Localităţi din Harghita	Nr. Elevi	Localităţi din Harghita	Nr. Elevi
Bălan	3	Sândominic	12
Miercurea Ciuc	5	Vlăhiţa	1
Tuşnad	1	Lueta	5
Gârciu	1	Izvorul Mureş	1
Mădăraş	10	Ineu	1
Cristuru Secuiesc	30	Frumoasa	2
Racu	3	Subcetate	1
Ciceu	2	Voşlobeni	1
Lunca de Sus	4	Mereşti	1
Siculeni	2	Sărmaş	2

După 1991, distanţele de la care veneau copiii s-au redus treptat, după cum reiese din următorul tabel. Dar, să oferim câteva explicaţii. Până în 1994 a funcţionat internatul şcolii. Ultimele persoane cazate aici au fost copiii de la orfelinatul din Cristuru Secuiesc. După acest an, nu au mai fost interni. Elevii făceau naveta zilnic.

Localităţi din Harghita	91-92	92-93	93-94	94-95	95-96	96-97	97-98	98-99	99-00	00-01.	01-02.	02-03.	03-04.	04-05.	05-06.	06-07.	07-08.	08-09.	09-10.
Sândominic	52	112	116	86	53	35	16	19	12	15	8	14	26	26	23	33	11	28	38
Tomeşti	23	19	19	16	8	7	6	3	3	1			1	3	3	2	3	4	3
Cârţa	2	3	3	2	3	1	3	4	1	1			2	3	3	2		5
Topliţa																		1
Joseni																		1
Mădăraş	10	9	6	4											1	1	2	2
Ciceu	2		1	1									1		1
Dăneşti															1
Tulgheş													2
Miercurea Ciuc	5	1							1	1
Ineu	1		1	2	1	1
Tuşnad	1	1	1	1
Cristuru Secuiesc	30	20	17	8
Racu	3	1	2	1
Gârciu	1	1	1
Lunca de Sus	4	1	2
Siculeni	2	1	1
Izvorul Mureşului	1	3	1
Ciumani		1
Vlăhiţa	1
Lueta	5
Frumoasa	2
Subcetate	1
Voşlobeni	1
Mereşti	1
Sărmaş	2

În prezent, localităţile ai căror copii urmează cursurile Grupului Şcolar Liviu Rebreanu sunt: Bălan (toţi copiii), şi o parte din copiii localităţilor Sândominic, Cârţa, Ineu, Tomeşti, Mădăraş şi Dăneşti, dar, au existat cereri şi din Subcetate, de lângă Topliţa, datorită calificărilor oferite de această şcoală. Un autobus aduce dimineaţa copiii navetişti înainte de începerea orelor iar la ora 15,10 îi aşteaptă în faţa şcolii şi îi duce acasă.

Cadre didactice.

Numărul cadrelor didactice a cunoscut o creştere foarte mare până în anul 1990, de fapt, direct proporţional cu numărul claselor. Activitatea didactică a fost efectuată de personal calificat în cea mai mare parte, din toate părţile ţării. Ele au primit repartiţie la Bălan după terminarea facultăţii sau erau angajaţe la Intreprinderea Minieră. Din 2000 numărul cadrelor didactice este relativ constant, în jur de 40. Acest număr a cunoscut o creştere după cum se vede în grafic în anul 2007, dar motivul este că profesori care erau titulari la celelalte şcoli din oraş, aveau câteva ore şi la noi.

Elevi

Datorită faptului că elevilor care terminau clase cu profil minier li se asigura şi un loc de muncă în mină, numărul elevilor a tot crescut pe parcursul anilor, ei venind din multe judeţe ale ţării. Acesta a durat până la revoluţie. De atunci a început să scadă. A scăzut foarte mult numărul elevilor cu domiciliul în alte judeţe sau în judeţ, dar la distanţă mare de Bălan. Astfel, au rămas elevii din Bălan şi puţini din comunele din jurul Bălanului. Curba graficului arată că începând din anul 1995, numărul elevilor este relativ constant, mişcându-se în intervalul 450-600.

Clase

Numărul claselor este în creştere până la revoluţie, după care începe să scadă, menţinându-se pe o curbă relativ constantă din anul 1995 şi până în prezent, oscilând între 20-25.

Efectivele claselor

Efectivele claselor până la revoluţie au fost foarte mari. Majoritatea au depăşit 36. După ce au terminat şi clasele care au început în anul revoluţiei, aceste efective au început să scadă, media fiind între 20-25. Pe cele două curbe din grafic se pot vedea efectivele maxime şi efectivele minime de când a început funcţionarea şcolii. Numărul mic de elevi din anumite clase de după anul 1995 se explică prin faptul că acele clase erau cu limbă de predare maghiară şi nu au putut fi înscrişi copiii în alte clase.

Forme de învăţământ