Clădirea liceului la început de drum
Noul aspect al clădirii liceului
Liceul iarna
Sala de info cu calculatoarele noi
Sală de clasă
Atelierul
Noile dotări în atelier
Cantina și Internatul

Detalii
Categorie: Liceu
Accesări: 7747

UNDE SUNT FAMILII, SUNT ŞI COPII, UNDE SUNT COPII, SUNT ŞI ŞCOLI

Liceul a avut un rol semnificativ în viaţa obştii, anii au trecut peste el pe nesimţite, iar „şcoala din deal” străjuieşte şi astăzi cu chip semeţ oraşul trecut prin atâtea transformări, cândva într-o ascensiune aproape de neoprit, astăzi într-un oarecare declin dar plin de speranţe; şcoala continuă să modeleze tinerii urbei noastre pentru un viitor al cărui contur încă se zbate în ceaţă, plină de demnitate îşi croieşte mai departe drumul prin istorie reglându-şi mereu calea spre normalitate.

Şcoala nu înseamnă nicidecum doar zidurile, sălile de clasă şi laboratoarele cu toate dotările lor, ateliere şi sală de sport, ci înseamnă trăirile intense ale multor generaţii de elevi asupra cărora activitatea de aici şi-a pus amprenta pentru totdeauna, înseamnă un noian de bucurii şi tristeţi, de împliniri şi dezamăgiri, de iubiri intense şi despărţiri dureroase. Toate acestea se regăsesc în sufletul unor oameni, iar aceşti oameni trebuie să-şi regăsească numele în analele şcolii, un omagiu adus dascălilor şi elevilor care au făurit istoria acestui focar de înţelepciune.

Acolo unde este loc de amintire şi motiv de pelerinaj, oamenii vin adesea să–şi mângâie privirile şi să se vindece de setea dorului din tinereţe, mai maturi, mai încrezători, mai împliniţi.

Liceul şi-a început activitatea în septembrie 1963. În acel moment existau elevi înscrişi, dar nu exista clădirea. De aceea, până în septembrie 1969, elevii şcolii au ţinut ore la Miercurea Ciuc.

Istoricul apariţiei liceului pe scena învăţământului harghitean îşi are rădăcina ancorată în 1969, ca răspuns la cerinţele dinamicii economico-sociale a zonei –mina de cupru de la Bălan –şi a dezvoltării reţelei şcolare.

Răsfoind documentele de arhivă, întorcându-ne la anii de început vom încerca să reconstituim momente şi etape din dezvoltarea şcolii noastre şi să ne dăm seama că cei 44 de ani înseamnă un drum în permanentă ascensiune marcat de strădanii, preocupări şi rezultate.

Şcoala noastră înfiinţată în 1969, s-a aflat într-un oraş minier cu peste 15.000 de locuitori din care 8.000 lucrau în mină. Ani şi ani de zile, am pregătit forţă de muncă pentru singura întreprindere existentă în oraş. Copii mulţi…cu probleme specifice zonelor miniere.

Clădirea şcolii, internatul, sala de sport si atelierele-şcoală s-au construită pe terenul lui Hajdu Jozsef, care a fost expropriat de stat. Ele s-au dat în folosinţă în luna august 1969.

Din 1969 până în 1971 şcoala a funcţionat ca Şcoală profesională de trei ani, în care programul cuprindea 3 zile teorie şi 3 zile practică, fiind angajaţi 4 profesori, 6 maiştri instructori şi câţiva ingineri (plata cu ora) de la I.M.Bălan. Elevii anilor II şi III au efectuat practica comasată pe trimestru, la diferite sectoare ale I.M. Bălan.

Maşinile pentru dotarea atelierului au fost aduse de la Miercurea Ciuc, Păltiniş (Lunca de Sus- două bancuri de lucru din lemn), I.M.Bălan (2 bancuri de lucru din metal). Instalaţia electrică a fost executată de maiştrii –instructor, Oláh Imre şi Bogács Emeric, de la pereţi până la utilaje.

Internatul a găzduit 300 de elevi, în camere cu patru paturi, fiind construit cu patru nivele, cu 18 camere fiecare, cu grup sanitar, club şi camera pedagogului. Viaţa din acest cămin s-a desfăşurat armonios, fiind completată cu infirmerie la parter şi camera portarului, care asigurau un plus de siguranţă elevilor şi şcolii.

Cantina s-a dat în folosinţă în 8 octombrie 1971. În perioada 1969-1971 elevii serveau masa la cantina I.M. Bălan. Cantina şcolii a fost dotată cu 2 cazane cu aburi pentru gătit, maşini electrice de tocat, de tăiat zarzavaturi, frigider, maşini de curăţat cartofi, de spălat farfurii, cuptoare electrice. Erau angajate12 bucătarese. Pentru a asigura buna aprovizionare, şcoala a fost dotată cu o furgonetă şi un autobuz.

Începând cu 1 septembrie 1971 şcoala devine Grup Şcolar Minier –aparţinând de Ministerul Minelor, ca mai apoi, în 1979, să devină Liceul Industrial Minier, în 1980 din nou Grup Şcolar Minier, iar în 1982 Liceul Industrial Minier.

Acest liceu a avut, în primul rând, până în1991, profil mine-petrol-geologie. Începând cu acel an profilele s-au diversificat: filologie, matematică-fizică, industrial: electromecanici de mină, electronist-automatizări miniere, matematică-informatică, ştiinţele naturii, iar la şcoala profesională: electricieni de mină, mecanici de mină. În anul şcolar 1996-1997 s-a înfiinţat o clasă la şcoala profesională (jumătate strungari, jumătate sudori) cu o durată de 3 ani, iar în anul şcolar 1997-1998, o clasă de confecţioneri îmbrăcăminte şi una de tâmplari.

Începând cu anul 1999 a funcţionat şcoala postliceală cu profil asistent de gestiune, diversificând şi acest învăţământ cu un nou profil în anii următori, secretar – dactilograf - operator birotică.

Datorită complexităţii activităţii şcolare din unitatea noastră, în anul 1999, s-a hotărât schimbarea denumirii şcolii în Grupul Şcolar “Liviu Rebreanu”.

Ne aducem aminte că l-am ales pe Rebreanu în denumirea şcolii noastre motivându-ne opţiunea prin faptul că se leagă de ţinuturile noastre prin evenimentul tragic din familia sa: spânzurarea fratelui său, Emil, la Ghimeş-Palanca pentru “trădare”, pentru tentativa sa de evadare din armata austro-ungară când urma să lupte împotriva românilor. Deşi atunci ne-am limitat la un asemenea argument, suficient pentru a primi acordul forurilor superioare, noi avem şi alte argumente pentru denumirea “Liviu Rebreanu”.

Liviu Rebreanu ne este model, sau ar trebui să fie modelul nostru, al elevilor, al profesorilor, indiferent dacă ne place sau nu ne place literatura, în general, sau opera lui Liviu Rebreanu, în mod particular.

De ce? Pentru că Liviu Rebreanu, omul şi scriitorul se caracterizează prin conştiinciozitate, prin exigenţă şi autoexigenţă, prin faptul că nu şi-a elaborat operele valoroase fără să se documenteze profund, fără să cerceteze toate sursele legate de tema abordată, iar în cazul în care a fost nevoit să abandoneze anumite teme, a revenit asupra lor, finalizându-şi proiectele majore, indiferent de dificultăţile întâmpinate.

Oare n-ar trebui să ne stimuleze şi pe noi în abordarea sarcinilor de lucru, indiferent din ce domeniu provin?

Ştim că Rebreanu este ancorat în tradiţie, că operele sale cele mai bune sunt redactate în conformitate cu tradiţiile romanului obiectiv, în care naratorul este omniprezent şi omniscient, romanele sale fiind “de creaţie”. Însă întreaga sa activitate dovedeşte că a urmărit să se adapteze la cerinţele celor mai noi direcţii literare naţionale şi universale.

Oare nu merită să încercăm şi noi o mai mare deschidere faţă de nou, chiar dacă ne este mai convenabilă, mai comodă abordarea în spirit tradiţional a învăţământului?

Rebreanu este, în primul rând, romancier, şi unul inegalabil, însă s-a implicat activ şi în alte domenii ale scrisului, dar şi ale vieţii spirituale, în general.

De ce noi, elevii şi profesorii Grupului Şcolar “Liviu Rebreanu” ar trebui să rămânem “buni” doar într-un domeniu restrâns de activitate?

Interogaţiile sunt retorice. Răspunsurile se află în noi. Trebuie doar să le formulăm.

După evenimentele din 1989, politica în domeniul mineritului s-a schimbat, s-au făcut dese restructurări, astfel că în 2006 mina să fie închisă şi pe bună dreptate ne-am temut că vor pleca elevii cu părinţii prin zonele de baştină ale acestora. Însă n-au plecat foarte mulţi, majoritatea fiind din Moldova, s-ar fi întors la sărăcie, munca pământului, aşa că au rămas, căutând de lucru prin străinătate: Ungaria, Italia, Spania. Acum ne confruntăm cu o altă problemă, copii singuri care se cresc unii pe alţii (peste 80 de cazuri numai la şcoala noastră pentru că au unul sau amândoi părinţii plecaţi).

Şcoala s-a restructurat în continuare prin înfiinţarea de specializări/domenii noi: matematică informatică, operator tehnică de calcul, turism şi alimentaţie publică, ospătar.

De asemenea, s-au efectuat reabilitări începând cu anul 2000 la clădiri: clădirea principală –(consolidare, termoizolare, schimbare acoperiş), internat – parter unde s-a înfiinţat un centru de zi, biblioteca, CDI- ul , cantina –parţial şi sala de sport.

Începând cu 1995 sălile de clasă au fost înlocuite cu cabinete, în număr de 15 pe specialităţi, 5 laboratoare (2 informatică, 1 chimie, 1 psihopedagogie, 1 CDI) care au fost dotate cu material didactic nou fie din fonduri de la MECT, fie prin proiecte.

Practica didactică ne-a demonstrat că pedagogii au la dispoziţie diferite mijloace tehnice audio-vizuale pe care să le folosească în lecţii în mod diferit din punct de vedere metodologic.

Acest fapt se înscrie în preocuparea pentru însuşirea noii tehnologii didactice, care izvorăşte din atitudinea pedagogilor faţă de mijloacele tehnice audio-vizuale. În acest sens, cu cât această atitudine va fi orientată către polul pozitiv, cu atât mai mult se va contura preocuparea pentru însuşirea noii modalităţi de lucru cu mijloace moderne de învăţământ. Acesta a fost motivul pentru care în fiecare cabinet şi laborator am introdus începând cu 2008 câte un calculator şi 6 cabinete cu videoproiectoare. Având la dispoziţie întreaga gamă de aparate, dar şi mijloacele tradiţionale de învăţământ, beneficiem de o sursă bogată de informaţii care îi va orienta către o mare investigare asupra modalităţii de funcţionare şi utilizare a acestora. Utilitatea lor trebuie să se raporteze la interactivitatea funcţională şi interactivitatea relaţională în situaţiile de cunoaştere-învăţare.

Ştim că liceul nostru, indiferent ce denumire a purtat, a avut şi are parte de realizări şi nerealizări, a avut perioade de avânt şi perioade de stagnare, chiar regres, însă aceste alternanţe nu sunt specifice doar liceului nostru, ele caracterizează întregul sistem de învăţământ din ţară, chiar dacă în cazul nostru există o strânsă legătură între învăţământul din oraş şi evoluţia, ori involuţia mineritului în Bălan.

Se ştie că oraşul s-a dezvoltat rapid de la sfârşitul anilor 1960, ceea ce a însemnat şi creşterea investiţiilor în şcoală, acordarea de burse pe bază de contract pentru foarte mulţi elevi, liceul nostru fiind patronat şi de I. M. Bălan, aflat şi el în subordinea Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, astfel că şi strategiile legate de planurile de şcolarizare au fost decise la nivelul acestui minister, împreună cu cel al Învăţământului.

A fost o perioadă în care a contat, în primul rând, cantitatea, adică numărul elevilor şcolarizaţi pentru a deveni “cetăţeni de nădejde ai patriei, muncitori cu înaltă calificare”, iar din această cauză foarte puţini absolvenţi ai liceului nostru şi-au continuat studiile în învăţământul superior, chiar şi aceşti puţini optând pentru învăţământ politehnic, din domeniul mieritului.

Pe atunci, internatul era ocupat de elevi, cantina funcţiona din plin.

Statisticile arată că numărul elevilor şcolarizaţi se situa în jur de 1000.

Problemele au apărut după 1990, când noţiunea de “fluctuaţia cadrelor” caracteristică până atunci, s-a transformat în “exodul cadrelor”, plecând, în primul rând, acei profesori care au ajuns aici forţaţi de sistemul repartiţiilor centralizate şi zonale, sau aceia care şi-au găsit posturi mai aproape de locurile natale, exploatând şi situaţia încurcată din acele vremuri.

Apoi, I. M. Bălan nu a mai fost interesată de contractele de şcolarizare pentru elevii noştri, astfel că internatul începe să se golească, cantina va funcţiona parţial, mai târziu dispar elevii din cămin şi cantina se închide, intrând în agonie.

Scade radical numărul elevilor, şi nu în urma disponibilitărilor masive din mină.

Este interesant însă faptul că după 1990 asistăm la o creştere calitativă, mai ales după înfiinţarea unor clase de profil teoretic, iar în curând se manifestă interes şi în rândul elevilor noştri pentru învăţământul superior, în aşa fel încât astăzi avem foşti elevi care au absolvit diferite instituţii de învăţământ superior în toate domeniile, această tendinţă existând şi în prezent.

Punând în balanţă cele bune şi cele rele, ne exprimăm convingerea că liceul nostru şi-a avut rostul şi credem că trebuie să-şi menţină şi în continuare standardele actuale, indiferent de condiţiile social-economice actuale sau viitoare.

Industria minieră era înfloritoare şi profilele miniere erau căutate, mai ales că după obţinerea calificării se asigurau şi locurile de muncă. De aceea copii din toată ţara au venit să facă şcoala la Bălan. Cazarea, masa, rechizitele şi uniformele erau toate gratuite pentru elevii care aveau bursă pe bază de contract; ele erau asigurate de Intreprinderea Minieră, din fondurile speciale ale Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei, până în anul şcolar 1989-1990 inclusiv.

Interesant este de văzut că acest liceu a asigurat şcolarizarea la copii din aproape toate judeţele ţării. Astfel, în primul an de funcţionare, în anul şcolar 1963-1964, domiciliile elevilor înscrişi, erau în judeţele:

iar cei din judeţul Harghita veneau din localităţile:

Localităţi din Harghita

Nr. Elevi

Localităţi din Harghita

Nr. Elevi

Bălan

3

Sândominic

12

Miercurea Ciuc

5

Vlăhiţa

1

Tuşnad

1

Lueta

5

Gârciu

1

Izvorul Mureş

1

Mădăraş

10

Ineu

1

Cristuru Secuiesc

30

Frumoasa

2

Racu

3

Subcetate

1

Ciceu

2

Voşlobeni

1

Lunca de Sus

4

Mereşti

1

Siculeni

2

Sărmaş

2

După 1991, distanţele de la care veneau copiii s-au redus treptat, după cum reiese din următorul tabel. Dar, să oferim câteva explicaţii. Până în 1994 a funcţionat internatul şcolii. Ultimele persoane cazate aici au fost copiii de la orfelinatul din Cristuru Secuiesc. După acest an, nu au mai fost interni. Elevii făceau naveta zilnic.

Localităţi din Harghita

91-92

92-93

93-94

94-95

95-96

96-97

97-98

98-99

99-00

00-01.

01-02.

02-03.

03-04.

04-05.

05-06.

06-07.

07-08.

08-09.

09-10.

Sândominic

52

112

116

86

53

35

16

19

12

15

8

14

26

26

23

33

11

28

38

Tomeşti

23

19

19

16

8

7

6

3

3

1

    

1

3

3

2

3

4

3

Cârţa

2

3

3

2

3

1

3

4

1

1

    

2

3

3

2

  

5

  

Topliţa

                                  

1

  

Joseni

                                  

1

  

Mădăraş

10

9

6

4

                    

1

1

2

2

  

Ciceu

2

  

1

1

                

1

  

1

        

Dăneşti

                            

1

        

Tulgheş

                        

2

            

Miercurea Ciuc

5

1

            

1

1

                  

Ineu

1

  

1

2

1

1

                          

Tuşnad

1

1

1

1

                              

Cristuru Secuiesc

30

20

17

8

                              

Racu

3

1

2

1

                              

Gârciu

1

1

1

                                

Lunca de Sus

4

1

2

                                

Siculeni

2

1

1

                                

Izvorul Mureşului

1

3

1

                                

Ciumani

  

1

                                  

Vlăhiţa

1

                                    

Lueta

5

                                    

Frumoasa

2

                                    

Subcetate

1

                                    

Voşlobeni

1

                                    

Mereşti

1

                                    

Sărmaş

2

                                    

În prezent, localităţile ai căror copii urmează cursurile Grupului Şcolar Liviu Rebreanu sunt: Bălan (toţi copiii), şi o parte din copiii localităţilor Sândominic, Cârţa, Ineu, Tomeşti, Mădăraş şi Dăneşti, dar, au existat cereri şi din Subcetate, de lângă Topliţa, datorită calificărilor oferite de această şcoală. Un autobus aduce dimineaţa copiii navetişti înainte de începerea orelor iar la ora 15,10 îi aşteaptă în faţa şcolii şi îi duce acasă.

Cadre didactice.

Numărul cadrelor didactice a cunoscut o creştere foarte mare până în anul 1990, de fapt, direct proporţional cu numărul claselor. Activitatea didactică a fost efectuată de personal calificat în cea mai mare parte, din toate părţile ţării. Ele au primit repartiţie la Bălan după terminarea facultăţii sau erau angajaţe la Intreprinderea Minieră. Din 2000 numărul cadrelor didactice este relativ constant, în jur de 40. Acest număr a cunoscut o creştere după cum se vede în grafic în anul 2007, dar motivul este că profesori care erau titulari la celelalte şcoli din oraş, aveau câteva ore şi la noi.

Elevi

Datorită faptului că elevilor care terminau clase cu profil minier li se asigura şi un loc de muncă în mină, numărul elevilor a tot crescut pe parcursul anilor, ei venind din multe judeţe ale ţării. Acesta a durat până la revoluţie. De atunci a început să scadă. A scăzut foarte mult numărul elevilor cu domiciliul în alte judeţe sau în judeţ, dar la distanţă mare de Bălan. Astfel, au rămas elevii din Bălan şi puţini din comunele din jurul Bălanului. Curba graficului arată că începând din anul 1995, numărul elevilor este relativ constant, mişcându-se în intervalul 450-600.

Clase

Numărul claselor este în creştere până la revoluţie, după care începe să scadă, menţinându-se pe o curbă relativ constantă din anul 1995 şi până în prezent, oscilând între 20-25.

Efectivele claselor

Efectivele claselor până la revoluţie au fost foarte mari. Majoritatea au depăşit 36. După ce au terminat şi clasele care au început în anul revoluţiei, aceste efective au început să scadă, media fiind între 20-25. Pe cele două curbe din grafic se pot vedea efectivele maxime şi efectivele minime de când a început funcţionarea şcolii. Numărul mic de elevi din anumite clase de după anul 1995 se explică prin faptul că acele clase erau cu limbă de predare maghiară şi nu au putut fi înscrişi copiii în alte clase.

Forme de învăţământ

Detalii
Categorie: Liceu
Accesări: 7756

De-a lungul timpului liceul nostru a obţinut numeroase premii şi distincţii. Ele pot fi urmărite aici

Detalii
Categorie: Liceu
Accesări: 7855

*

Detalii
Categorie: Liceu
Accesări: 3501

Directorii care au condus această unitate au fost:

 

Zamfir Gheorghe - inginer

(director în perioada 1969-1969);

 

 

 

Aldea Teodor - inginer venit din Vlăhiţa;

(1969-  până în 2 iulie 1976 când a decedat);

 

Chertes Ioan – inginer; 

(director în perioada 1976-1977);

 

Lăpădătescu Ion

(director în perioada 1977-1985)

Data şi locul naşterii: 4 iulie 1947, comuna Arcani, Cluj;

Studii:

Institutul de mine Petroşani – Facultatea de Electromecanică 

Anul absolvirii - 1970

Specializarea: – inginer electromecanic miner

Loc de muncă: 

Î.M. Bălan–inginer electromecanic -1970-1977

Grupul Şcolar Minier Bălan- 1977-1985

SM Bălan – inginer 1985 până la pensionare 

 

Kristo Attila -Dominic

(director în perioada 1985-1987)

Data şi locul naşterii: 28 august 1935 Sîncrăieni Ciuc, Judeţul Harghita

Studii:

Universitatea Babeş–Bolyai,Facultatea de geologie-geografie, secţia pedagogică – Cluj Napoca

Anul absolvirii - 1957

Specializarea: – inginer geolog

Loc de muncă:

Sînsimion – profesor 1957-1960

Î.M. Bălan – geolog 1960-1979

Liceul Industrial Minier 1979 -1998

Decedat în 2006 

 

Nănău Gheorghe 

(director în perioada 1987-1990);
(director adj cu munca educativă 1984-1986)

Data şi locul naşterii: 16 octombrie 1955, Şinca Nouă, Judeţul Braşov;

Studii:

Universitate din Bucureşti, Facultatea de matematică 

Anul absolvirii - 1982

Specializarea: – matematică

Loc de muncă:

Liceul Industrial Bălan;

Şcoala generală nr. 5 Zărneşti; 

Şcoala Generală Şinca Nouă.

 

Szabo Ştefan 

(director în perioada 1990-1995);

Data şi locul naşterii:25 februarie 1954, Găneşti, Mureş;

Studii:

Institutul de Învăţământ Superior Târgu Mureş

Facultatea de învăţământ tehnic şi pedagogic

Specializarea: – Română - Maghiară

Anul absolvirii - 1979

Loc de muncă:

Liceul Industrial Bălan 1979-1984;

Preşedinte Consiliul Municipal al Organizaţiei Pionierilor din Miercurea Ciuc, 1984-1985;

Grupul Şcolar”Liviu Rebreanu” 1985- azi;

 

Roman Rodica

(director în perioada 1995- 2017);
(director adjunct cu munca educativă 1983-1984)

Data şi locul naşterii:12 februarie 1957, în comuna Cenad, judeţul Timiş 

Studii:

Universitatea Babeş- Bolyai - Cluj Napoca între 1978-1982

Facultatea de Istorie- Filozofie 

Specialitatea Istorie- Filozofie

Loc de muncă:

Liceul Industrial Bălan din 1982- 1984

Comitetul orăşenesc UTC Odorheiu Secuiesc 1994-1995

Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” – Bălan 1995- până azi

 

Pîrvan Sorina Gabriela

(director în perioada 2017- 2021);

Născută în: 01 noiembrie 1968

Studii:

 

 

Pleșu Aurora

(director în perioada 2021- 2022);

Născută în: 10 decembrie  1962

Studii: INSTITUTUL POLITEHNIC GHEORGHE ASACHI IASI
Specializare: CHIMIE - FIZICA

 

 

 

Mereș Erika

director  2022- azi

Născută în: 28 noiembrie 1968; 

Studii:

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca 

Facultatea Geografia Turismului 

Anul licenței 2000

Universitatea București 

Specializarea Geografie 

Anul licenței 2003

Locul de muncă:

Liceu Tehnologic Liviu Rebreanu Bălan 2000 – azi

 

 

 

 

Directori adjuncţi:

 

Brumă Eva

(director adj. în perioada 1979- 1981)

Data şi locul naşterii: 27 ianuarie 1948, Sibiu,  Sibiu; 

Studii:

Şcoala Tehnică de Poligrafie Bucureşti 1965-1967

Universitatea Bucureşti, Facultatea de istorie, 

Specializarea istorie 

Anul absolvirii: 1972

Loc de muncă:

Şcoala Generală Şeica Mică, Judeţul Sibiu -1972-1977

Liceul Industrial Ditrău -1977-1978

Liceul Industrial Bălan – 1978- 1990

Colegiul Economic Johanes Kajoni

Decedată - 2007

 

Kovacs Tiberiu

director adjunct 1981- 1985:

Născut în 13 septembrie 1949, Dej, judeţul Cluj 

Studii:

Universitatea Babeş –Bolyai , Facultatea de Chimie,

Specializarea chimie 

Anul absolvirii: 1972 

Loc de muncă:

Grupul Şcolar”Liviu Rebreanu”

 

Barticel Gheorghe 

director adjunct 1985 - 1987;

Născut în 26 mai 1949, comuna Gherăeşti, Neamţ;

Studii:

Institutul pedagogic de 3 ani Iaşi 1967-1971

Anul absolvirii: 1972 

Institutul de Educaţie fizică şi sport Bucureşti 

Anul absolvirii: 1977

Loc de muncă:

Şcoala Generală Barticeşti 1967-1969 

Şcoala Generală Gherăeşti 1969- 1970

Comitetul Judeţean UTC, Judeţul Neamţ 1970

Şcoala Generală Gherăeşti 1970-1972 

Liceul Industrial Bălan 1972 - până azi 

 

Inczefi József 

director adjunct: 1987 -1988

Născut în 13 noiembrie 1957 – Cristurul Secuiesc;

Studii:

Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj- Napoca; 

Facultatea de fizică 

Specializarea fizică

Anul absolvirii: 1981 

Locuri de muncă:

Liceul Industrial Bălan 1981-1989

Şcoala Generală Bodoc, Covasna 1989

Decedat - 2006

 

Teslovan Emanuela - profesor de geografie

  • director adjunct: 1988-1990

Loc de muncă:

Grup Şcolar Minier Bălan

Colegiul „Mihai Eminescu”- Topliţa

 

Kristo Attila-Dominic - inginer geolog

director adjunct: - 1988- 1998 

Născut în: 28 august 1935 Sîncrăieni Ciuc, Harghita

Studii:

Universitatea Babeş-Bolyai,

Facultatea de geologie-geografie,secţia pedagogică – Cluj Napoca

Anul absolvirii- 1957

Specializarea: – inginer geolog

Loc de muncă:

Sînsimion – profesor 1957-1960

Î.M. Bălan – geolog 1960-1979

Liceul Industrial Minier 1979 -1998

Decedat în 2006 

 

Panaite Aurora – Antonia 

director adjunct 1998- 2013

Născută în: 18 decembrie 1962, Şimleul Silvaniei, Sălaj; 

Studii:

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca 

Facultatea de matematică

Specializarea matematică

Anul absolvirii: 1987 

Locul de muncă:

Şcoala Generală Săldăbagiu de Barcău, Bihor 1991-1993

Grup Şcolar Industrial Marghita 1990-1991 

Grupul Şcolar Industrial Suplacul de Barcău, Bihor 1993 -1995 

Grup Şcolar Industrial Minier Bălan 1995-2013

Actualmente Inspector Școlar Proiecte

 

Keszler Andrei

director adjunct 2013- 2016

Născut în: 04 august 1959, Sanislău, Satu Mare; 

Studii:

I.I.S. Baia Mare

Facultatea de Electromecanică-Tehnologică

Specializarea subing. electromecanic

Anul absolvirii: 1982

Locul de muncă:

Liceu Tehnologic Liviu Rebreanu Bălan 1982 – 2018

 

 

Mereș Erika

director adjunct 2016- 2022

Născută în: 28 noiembrie 1968; 

Studii:

Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca 

Facultatea Geografia Turismului 

Anul licenței 2000

Universitatea București 

Specializarea Geografie 

Anul licenței 2003

Locul de muncă:

Liceu Tehnologic Liviu Rebreanu Bălan 2000 – azi

 

Pleșu Aurora

(director adjunct în perioada 2021- azi);

Născută în: 10 decembrie  1962

Studii:

 Locul de muncă:

Liceu Tehnologic Liviu Rebreanu Bălan 2000 – azi

 

 

 

 

 

Detalii
Categorie: Liceu
Accesări: 1587

Acum zece ani, dar parcă ar fi fost ieri, am fost eleva acestui liceu, lucru de care sunt foarte mândră. Apreciez educaţia pe care am primit-o de la profesorii mei şi toate lucrurile bune pe care le-am învăţat de la dânşii. Şcoala aceasta a fost startul meu în viaţă, punctul de la care am pornit, pentru a-mi construi viitorul. M-am întors la acest liceu, ca profesor de limba franceză. Statutul meu din prezent îmi oferă posibilitatea de a cunoaşte liceul nu doar din perspectiva elevei de acum zece ani ci şi din cea de-a profesoarei din prezent. Un lucru a rămas constant de-a lungul anilor: liceul are profesori dăruiţi meseriei, cu bună pregătire de specialitate, capabili să creeze climatul emoţional necesar dezvoltării armonioase a parteneriatului profesor-elev, munca lor fiind de calitate, cu impact pozitiv. Elevii noştri obţin în fiecare an rezultate bune la olimpiade şi la diferite concursuri şcolare. Pregătirea pe care elevii o primesc în cadrul acestui liceu, e temeinică, constituind o rampă de lansare, indiferent de calea pe care o urmează; fie îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ superior, fie se angajează pe piaţa muncii. În cei zece ani lucrurile au evoluat mult în acest liceu; şcoala noastră a fost modernizata, dispunând de un laborator de informatică conectat la Internet, camere de studiu şi recreere, cabinet de asistenţă psihopedagogică, consiliere şi orientare şcolară, sală modernă de sport, un centru de informare unde se desfăşoară diferite activităţi. Liceul nostru are diferite proiecte educaţionale, activităţi extracurriculare, au loc diferite cercuri ale elevilor, parteneriate şcolare şi proiecte de finanţare datorită cărora multe din cabinetele liceului au putut fi perfecţionate. Liceul este în plină dezvoltare, având un colectiv al cărui principal ţel este dorinţa de a atinge un nivel excelent, materializat prin munca depusă pentru atingerea idealurilor educaţionale.

Prof. Pavel Melinda(fost elev al şcolii)

Baza psihologică a influenţei este imitaţia. În copilărie imitaţia este cel mai puternic mijloc de socializare – cei mici iau exemplele, modelele din mediul apropiat, văd şi aud ce fac părinţii, fraţii, bunicii şi acţionează în conformitate cu aceste reglementări. Mai târziu, în şcoală apar alte influenţe – exemplu devine colegul de clasă, prietenul, dascălul. În adolescenţă ne orientăm spre alte exemple - modelele vieţii cotidiene – personaje din filme, din cărţi, artişti, sportivi. Pe măsură ce înaintăm în vârstă şi creştem în a gândi, a judeca, a decide, nu ne mai mulţumim cu fărâmături de trăsături pe care le regăsim într-un singur personaj, ci căutăm să atingem calităţi ideale... Influenţele, exemplele ne croiesc drumul cu sau fără voia noastră. „Nimic nu coboară mai adânc şi mai cu blândeţe în sufletul omului decât exemplul”, spunea J. Locke. Şi ce şansă uriaşă pentru evoluţia noastră în viaţă să întâlnim oameni adevăraţi, suflete generoase şi oneste! Da, aţi fost şansa noastră. Aţi fost şi sunteţi dascălii noştri, prin exemplele voastre ne-aţi învăţat să facem întotdeauna ceea ce afirmăm, să ne respectăm, dacă dorim să fim respectaţi, ne-aţi învăţat ce este omenia, fericirea, iertarea, prietenia, dragostea, succesul, integritatea, tactul, modestia şi bunul simţ. Vă mulţumim!

Prof Maior Laura (fost elev al şcolii)

Şcoala este o formă cu fond,mai întâi o clădire mai nouă sau mai veche,coridoare lungi şi drepte,sau întortocheate şi misterioase,săli cu mese,scaune şi eventual calculator. Dar şcoala este ceva mai mult, mai altfel decât alte clădiri, acest mai mult şi mai altfel face ca şcoala să fie un spaţiu viu,atrăgător şi să rămână mereu în amintire, iar cei patru ani de şcoală în Grupul Şcolar “Liviu Rebreanu” au însemnat pentru mine cei mai frumoşi ani de până acum, pentru că am plecat de aici cu multe amintiri frumoase… M-am dus la şcoală pentru că trebuia, mai apoi am descoperit ce bine mă simt în mijlocul unor persoane de vârsta mea,cu elanuri adolescentine, cu dorinţa de a face lumea mai bună şi poate că nu am reuşit să fac lumea mai bună,dar am învăţat lucruri pe care nu le puteam învăţa altundeva. Şcoala joacă un rol foarte important în educaţia copiilor,elevul îşi construieşte viaţa punând cărămidă peste cărămidă, iar dacă o cărămidă lipseşte, zidul se dărâmă foarte uşor,cărămida,în cazul nostru reprezintă educaţia primită de la profesorii care ne-au călăuzit printr-un univers complicat, dar seducător, care ne-au propus un model şi ne-au ajutat să-l descoperim. Au trecut trei ani de când am terminat liceul şi întâmplarea a făcut că m-am întors aici, dar nu ca elev, m-am întors ca profesor şi m-a primit acelaşi spaţiu călduros, curat, frumos,ocrotitor şi am venit înapoi în aceeaşi “familie ocrotitoare”. Mă simt onorată să predau în această unitate şcolară şi o să încerc să îi călăuzesc pe elevii mei aşa cum m-au călăuzit pe mine profesorii mei.

“Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl,cel mai bun şi cel mai aspru”

Nicolae Iorga

Bodo Andreea (fostă elevă a şcolii)

Au rămas undeva în urmă emoţiile cumplite pe care le-am îndurat atunci, în septembrie 2007, pe când păşeam într-o lume despre care ştiam şi nu ştiam ceva. O lume pe care am ajuns să o înţeleg cu adevărat şi în care am ajuns să trăiesc cu o imensă plăcere abia după ce au trecut ceva ani de la momentul în care am trecut pragul Grupului Şcolar “Liviu Rebreanu” din Bălan. La începutul fiecărui an şcolar am în continuare emoţii... Şi întrebări... Sunt tot multe... Şi speranţe... Şi...îndoieli.... Dar bucuria creşte cu fiecare an atunci când timid mai cumpăr un buchet de flori.... Căci această zi importantă care aduce reîntâlnirea cu ai mei colegi, cu profesorii, este cea care deschide încă un an în care ştiu că am să râd, am să mă joc, am să lucrez şi am să iubesc...Alt an mereu aducător de neprevăzut, de „perle”, de bucurie. Şi ştiu că, şi atunci când apar „nori” în viaţa mea, în această mică familie “şcoala”,vor străluci raze de soare care sunt în stare, de cele mai multe ori să alunge negura!

Darie-Laura (fostă elevă a şcolii)

Arta de a fi elev Păşind tiptil pe teritoriul altei lumi, acela unde visele se făuresc singure chiar în faţa noastră,intrăm plăpânzi şi debusolaţi în curtea unei clădiri imense ce ne va călăuzi paşii timp de atâţia ani. Aceasta era imaginea în care „şcolăreii” din amintirile noastre îndepărtate au intrat pentru prima oară în curtea şcolii şi apoi, fără îndrăzneală,în clasa unde au învăţat zi de zi atâtea lucruri noi şi toate acestea pentru a ne pregăti de viaţă. Încă de mici am început să studiem această „artă” de a fi elev. La început, fiecare dintre noi era buimac „cu mâinile la spate şi lacătul pe gură „,eram doar nişte ghiocei frumoşi şi nemişcaţi în băncile noastre vechi, pe care au studiat atâtea generaţii. Iar mai apoi creştem, începem să stăpânim această artă din ce în ce mai bine. Din păcate,în prezent unii abuzează de cunoaşterea ei,exagerează sau uită care este adevăratul său sens. Nimeni nu poate nega faptul că anii în care aţi fost elevi sunt de neuitat. Fie că aţi învăţat prea mult şi competiţia era vitală, fie că nu aţi învăţat deloc şi stresul de a vă prinde copiind era sufocant, fie aţi strâns prietenii ce s-au destrămat la plecarea în facultate sau fie că v-aţi ales tovarăşi de viaţă; perioada în care aţi fost elevi este una ce va străluci mereu undeva în adâncul amintirilor fiecăruia. Deşi îndepărtate acestea, nu veţi putea nega că atunci când pe lângă voi un şcolar trece voios spre şcoală,gândul îşi ia zborul către aceea perioadă de aur. Deşi ne dorim să fim mai mari, să plecăm la facultate acum încercăm,totuşi să tragem de timp, să mai fim încă o dată şi încă o data aceeaşi elevi, să avem aceeaşi îndrumători,să ne întâlnim zilnic cu aceeaşi „familie” numită clasă. Încercăm ca acestui lucru ce va deveni inevitabil o amintire, să nu-i dăm drumul în trecut,însă timpul îşi spune cuvântul…

Crăciun Roxana (fostă elevă a şcolii)

În România, chiar şi după 24 de ani de la schimbarea culturală în comportamentul organizaţional, munca în echipă şi solidaritatea între membrii unei echipe nu mai reprezintă doar concepte de management, sunt esenţiale. Munceşti. Dar asta nu-i tot, mai trebuie să munceşti şi împreună cu alţii! Nu doar alături de ei. Împreună cu ei! Iar de aici încep necazurile… Să iasă treaba repede şi bine şi, dacă se poate, toată lumea – de la director la femeia de serviciu – să fie mulţumită. Acesta ar fi idealul, realitatea e mult mai crudă… Majoritatea românilor se declară în favoarea muncii în echipă. Echipele sunt uneori singura soluţie pentru sarcinile complexe care necesită competenţe multiple, informaţii diverse şi multă muncă. Dar acest mod de lucru scote în evidenţă şi fenomene negative: conflictul, interdependenţa care reduce performanţa la nivelul celui mai slab coparticipant, tendinţa de diminuare a responsabilităţilor, lipsa de creativitate, conformismul şi banalitatea ideilor, timpul lung al deliberărilor. În teorie, munca în echipa ideală e nemaipomenită: “Munca în echipă presupune abilitatea de a lucra împreună pentru a împlini o viziune comună; abilitatea de direcţiona realizările individuale pentru a îndeplini obiectivele organizaţionale; combustibilul care permite oamenilor normali să obţină rezultate deosebite.” În realitate, relaţiile nu sunt atât de complexe şi se integrează şi spiritul competiţional: “majoritatea echipelor nu sunt echipe, ci doar colecţii de relaţii individuale sef-subordonat. Fiecare individ luptând cu ceilalţi pentru putere, prestigiu şi poziţie.” . Întotdeauna într-un mediu de muncă se îmbină doua aspecte: cel al sarcinilor de muncă şi cel de interrelaţionare. Se întâmplă chiar, de multe ori, ca în acele medii în care există o colaborare proastă între angajaţi şi o relaţionare deficitară, eficienţa muncii să fie afectată, chiar dacă oamenii sunt competenţi profesional. De aceea capacitatea ta de lucru în echipă este legată de felul în care reuşeşti să-ţi înţelegi colegii, să te faci înţeles şi să ajungi la un comun acord în colaborarea cu ei. Sarcinile de muncă din ziua de azi sunt mult prea complexe pentru a putea fii acoperite de o singură persoană. De aceea este nevoie de o echipă de oameni care să realizeze un întreg proiect. Spiritul de echipă se poate dezvolta în timp. Trebuie doar să ai răbdare şi să conştientizezi faptul că îţi este necesar. Pentru foarte mulţi dintre noi, a munci în echipă înseamnă a lucra în aceeaşi încăpere cu colegii de serviciu şi a face schimb de păreri şi sugestii în cadrul şedinţelor. Doar atât? Oare este cazul să ne redefinim conceptul de lucru în echipă? Sigur! A lucra în echipă presupune înainte de toate susţinere şi sprijin reciproc între membrii echipei. În orice activitate succesul este, de cele mai multe ori, rodul efortului comun, al muncii în grup. Se spune că victoriile sau înfrângerile nu se datorează în exclusivitate şefului, dar nici subalternilor, ci sunt rezultatul ambelor părţi. Realitatea ne demonstrează că nu e suficient ca un grup profesional să fie format doar din personalităţi puternice, competente şi cu experienţă. Dacă între acestea nu exista compatibilităţi, înţelegere reciprocă, viziuni şi motivaţii comune centrate pe acceptarea scopului propus, nu se pot obţine rezultate meritorii. Formal şi informal, majoritatea dintre noi petrecem cel puţin o parte din timpul nostru la serviciu în echipe. Ce se înţelege prin echipă? Un număr restrâns de persoane cu abilităţi complementare care urmăresc un scop, obiective de realizat şi o abordare comună, pentru care se consideră reciproc responsabile. În ceea ce priveşte componenţa echipelor, e necesar să existe o combinaţie de persoane cu abilităţi diferite şi caractere diferite. Dacă sunt prea asemănătoare, crearea de noi idei va fi limitată şi toată lumea va dori să joace aceleaşi roluri şi să îndeplinească aceleaşi sarcini. Este adevărat că mărimea echipei este importantă. Eu consider că noi cei de la această şcoală, încercăm şi reuşim (rezultatele o confirmă) să muncim în echipă. A fost extrem de greu … Cum a fost la început? Şcoala noastră înfiinţată în 1969, s-a aflat într-un oraş minier cu peste 15.000 de locuitori, dintre care 8.000 lucrau la mină. Ani şi ani de zile, am pregătit forţă de muncă pentru singura întreprindere existentă în oraş. Copii mulţi…cu probleme specifice zonelor miniere. După evenimentele din 1989, politica în domeniul mineritului s-a schimbat, s-au făcut dese restructurări, astfel că în 2006 mina să fie închisă şi pe bună dreptate ne-am temut că vor pleca elevii cu părinţii prin zonele de baştină ale acestora. Însă n-au plecat foarte mulţi, majoritatea fiind din Moldova, s-ar fi întors la sărăcie, munca pământului, aşa că au rămas, căutând de lucru prin străinătate: Ungaria, Italia, Spania. Acum ne confruntăm cu o altă problemă, copii singuri care se cresc unii pe alţii (peste 80 de cazuri numai la şcoala noastră pentru că au unul sau amândoi părinţii plecaţi). Dacă până în 1989, am fost finanţaţi de Ministerul Minelor şi bani s-au primit dar nu au fost bine gestionaţi, liceul nostru a rămas mult în urma altora, din acest motiv, am fost obligaţi să căutăm finanţare din afară. Acest lucru a necesitat urgent căutarea şi întocmirea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă. Nu se putea de unul singur … Am ales să facem parte din echipă (nu am fost aleşi) să ne cunoaştem şi să formăm o unitate, ce ne-a permis să muncim eficient împreună. Primul pas a fost făcut… A urmat apoi informarea, căutarea de proiecte, ne-am dat seama că muncim cu toţii pentru a atinge un scop comun: îmbunătăţirea bazei materiale a şcolii, reabilitarea clădirilor, relaţionarea pe plan intern şi extern (parteneriate) toate având ca scop ridicarea calităţii învăţământului din unitatea noastră şi a prestigiului ei, acordând şanse egale fiecărui elev (stopând astfel plecarea lor la alte şcoli) Am învăţat pe parcurs că este foarte important să comunicăm, să dezbatem problemele, să cântărim fiecare propunere. Coeziunea echipei s-a format în timp (suntem probabil printre puţinele şcoli din România, unde cele două directoare împart acelaşi birou, nu din lipsă de spaţiu ci pentru că în permanenţă comunicăm, ştim ceea ce face una şi cealaltă(ne cunoaştem bine rolurile în echipă. Succesul nostru continuu depinde de idei inovatoare, iar mediul de lucru creat de noi contribuie la aceasta. Munca este împărţită, prin cooperare şi participare, echipa acţionează în vederea realizării obiectivelor sale. Suntem o echipă dinamică, deschisă, care munceşte mult, ne facem cunoscute realizările prin televiziunea locală, prin presa judeţeană, şedinţele şi lectoratele cu părinţii. Suntem optimişti, comunicăm bine, cooperăm, împărţim sarcinile, ne înţelegem, suntem punctuali, avem răbdare, ne respectăm reciproc, suntem sârguincioşi, sociabili, valorificăm oportunităţile. Dacă ani de zile am cerut şi nu ni s-a dat nici un sprijin, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean de care aparţineam, de la Consiliul Local şi cel Judeţean (Bălanul întotdeauna a fost marginalizat şi încă este, parcă aici nu ar trăi tot copii(aşa că am învăţat să nu mai stăm cu mâna întinsă, să nu mai cerşim, ci prin muncă să obţinem ceea ce ne trebuie pentru a putea fi competitivi. Şi am reuşit! Rezultatele elevilor noştri arată că nu am muncit degeaba… Este uşor astăzi să fim daţi ca şi exemplu în faţa colegilor noştri şi să fie aduşi alţii în schimb de experienţă la noi… Când vine vorba de echipă, de atingerea unui obiectiv comun, nu mai contează rangul, nu mai primează orgoliul. Important este să lucrăm împreună. Pentru mine, echipa este foarte importantă, dar în aceeaşi măsură îmi este foarte clar că munca în echipă nu este pentru oricine sau pentru orice instituţie. Care e secretul muncii în echipă? Cea mai importantă este motivaţia. Dacă au un scop comun clar, în care să creadă şi care să îi entuziasmeze îndeajuns, oamenii se vor uni sub acelaşi “stindard”, chiar dacă au personalităţi sau caracteristici diferite. Dacă nu există destulă însufleţire în legătură cu obiectul de activitate, se poate şi altfel: mai mulţi bani sau mai multe recompense. Al doilea element care face echipa să “meargă” este gradul de satisfacţie personală a membrilor ei. În sfârşit, şi-au dat seama şi experţii în eficienţă, că o echipă va fi cu atât mai bună cu cât fiecare dintre membrii ei este mai fericit. Avem nevoie de prietenie, de înţelegere, de apreciere, de căldura sufletească…

Este meritul nostru că am reuşit să fim, O ECHIPĂ !

Director Prof. Roman Rodica

  1. Organizare
  2. Despre noi