Clădirea liceului la început de drum
Noul aspect al clădirii liceului
Liceul iarna
Sala de info cu calculatoarele noi
Sală de clasă
Atelierul
Noile dotări în atelier
Cantina și Internatul

Cei aproximativ 1.200 de elevi din localitate nu mai merg la cursuri încă de la începutul acestei săptămâni
Se caută în continuare soluţii pentru plata gazului, promisiuni existând...
De la începutul acestei săptămâni, cursurile unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului Bălan au fost întrerupte, din cauza temperaturilor foarte scăzute din sălile de clasă, care nu pot fi încălzite datorită sistării furnizării gazului de către societatea distribuitoare, Hargita Gaz.
În acest sens, marţi au avut loc mai multe întâlniri între factorii responsabili din oraş şi judeţ cu reprezentanţi ai conducerii Hargita Gaz, care până în momentul de faţă nu au dat roade. Datoria pentru care este sistată furnizarea gazului către cele două şcoli generale şi grupul şcolar din Bălan se ridică, în momentul de faţă, la suma de 280 mii lei. Primăria Bălan a achitat o sumă de 15 mii lei în contul acestei datorii, motiv pentru care a fost reluată furnizarea gazului către cele două grădiniţe din localitate, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii corespunzătoare.
Marţi dimineaţă, la Prefectura Harghita a avut loc o întrevedere, la care au participat viceprimarul oraşului Bălan, Nistor Imre, prefectul judeţului, Ladany Laszlo, subprefectul Constantin Strujan, inspectorul şcolar general Ferencz Alpar şi doi membri din conducerea Hargita Gaz – şi în cadrul căreia s-au căutat soluţii pentru a se reîncepe furnizarea gazului către şcolile din localitate. Viceprimarul oraşului Bălan, Nistor Imre, a declarat că după întrevederea de la Prefectură, împreună cu prefectul judeţului şi reprezentanţii furnizorului de gaze, s-au deplasat în oraşul Bălan, pentru a vedea care este situaţia la faţa locului, unde s-au întâlnit şi cu directorii şcolilor. Totodată, în cadrul acestei vizite s-a efectuat şi verificarea tehnică a instalaţiilor, pentru a se evita vreo amânare şi din această cauză.
În cadrul întâlnirii de la Bălan, Nistor Imre a precizat că s-a discutat despre stabilirea instituţiilor care pot să garanteze pentru plata datoriei către Hargita Gaz. În acest sens, există o promisiune de 15 mii lei din partea Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, din fondul de urgenţă, pentru care se aşteaptă o hotărâre de consiliu. Totodată, a fost emisă o hotărâre de Guvern, prin care s-a stabilit plata parţială a datoriei către Hargita Gaz, suma vehiculată fiind de aproximativ 40 mii lei, însă se aşteaptă în continuare publicarea în Monitorul Oficial a anexelor la această hotărâre.
Însă, deoarece până în momentul de faţă sunt doar promisiuni, nefiind virate sume în contul societăţii furnizoare, alimentarea cu gaz a unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului a rămas sistată. Viceprimarul oraşului Bălan şi-a exprimat speranţa, ca situaţia să se remedieze până cel târziu luni.
La cele două şcoli generale şi la Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” din Bălan învaţă aproximativ 1.200 de elevi. Potrivit inspectorului şcolar general Ferencz Alpar, aceştia vor recupera orele pierdute în baza unui program elaborat de conducătorii instituţiilor de învăţământ în cauză, care va fi discutat atât în colegiul profesoral, cât şi cu părinţii.
În judeţul Harghita, încă de săptămâna trecută temperaturile au scăzut foarte mult, ajungând chiar şi sub zero grade Celsius. (Şt.P.)