Clădirea liceului la început de drum
Noul aspect al clădirii liceului
Liceul iarna
Sala de info cu calculatoarele noi
Sală de clasă
Atelierul
Noile dotări în atelier
Cantina și Internatul

Asociația Serenitas implementează în perioada 21.06.2014 – 30.06.2014 proiectul Tabără de povești și legende la Bălan (magyarul: Mese és legenda tábor Balánbányán) în cadrul Programului anual de finanţare a activităţilor de tineret din judeţul Harghita, pe anul 2014/Ifjúsági tevékenységeket támogató éves program.

Scopul proiectului este de a ne face cunoscută cultura, tradițiile, aspirațiile și de a educa copiii în acest spirit.

În acest sens am convenit ca în fiecare an, 40 de elevi din Kőbánya - Budapesta, (Ungaria), însoțiți de 4 profesori, să își petreacă 10 zile în Bălan, pentru a cunoaște istoria, tradițiile, cultura, geografia și bucătăria județului Harghita și a regiunii de aici.

Prin documentarea tinerilor la fața locului, din relatările specialiștilor, copiii vor culege legendele locale, povestite de oameni care au directă legătură cu evenimentele, iar seara, în jurul unui foc de tabără, vor culege povești secuiești. Activitățile se vor filma, la terminarea proiectului existând un DVD cu legende și povești, spuse într-un mod original.

Finanţarea solicitată de la Consiliul Judeţean Harghita /Hargita Megye Tanácsától kért támogatás/ 5000lei, cheltuielile suplimentare fiind acoperite din resurse proprii ale Asociaței Serenitas și Consiliul Local Bălan

 

Balán – Kőbánya avagy Kőbánya Balánbánya

A Serenitas Egyesület 2014. június 21 – június 30. között szervezte meg a már hagyományossá vált „Mese és legenda tábort” Balánbányán az Ifjúsági tevékenységeket támogató, Hargita Megye Tanácsának 2014. éves  programja keretében,.

A pályázatunknak az a célja, hogy megismertesse a gyerekekkel és a diákokkal a csíki térség kultúráját, hagyományait, törekvéseit és ebben a szellemben nevelje fel a jelen nemzedéket. 

Hargita Megye Tanácsától elnyert támogatás 4000lej volt.

 

A pályázat lebonyolítása alatt élt élményeiről írtak magyarországi vendégeink. Ebből a naplóból idézünk fel pár gondolatot, ami a Janikovszki Éva Általános Iskola honlapján is megjelent.

Balánbányára érkezésünkkor - bár nem voltunk hozzászokva az itteni hűvös időjáráshoz - nagyon kedves, vendégszerető fogadtatásban lehetett részünk. Másnap megismerkedtünk a helyiekkel. Elmentünk a közeli gáthoz és a bányához, ahol mindenkinek sárgás sáros lett a cipője, ami még egy hét múlva is meglátszott. Meglátogattuk a Csik-vidéket: Csíkszeredát és Csíkcsomlyót. Jártunk a Szent Anna-tónál, itt a bokáig belementünk a vízbe. Ezután az 1000 éves határnál, Gyimesbükkön, megemlékeztünk a trianoni békeszerződésről, és elénekeltük a Székely himnuszt is. A negyedik napon elindultunk felfelé az Egyeskőre, de - bár nagy kitartással másztunk a hegyre - mégis a vihar visszatartott minket. Pár nappal később a merészebbek végül meghódították a lélegzetelállítóan szép csúcsot. A gyilkos-tó vadregényes tájai és sejtelmes legendája valamennyiünket rabul ejtett. A Békás-szoros elképesztő magasságaival, gyönyörű szikláival és vízeséseivel véste be magát az emlékezetünkbe. Felejthetetlen élmény marad az is, amikor a szakadó esőben mulatozva bográcsoztunk és kürtős kalácsot sütögettünk. Az utolsó napokban lovas szekérrel elmentünk az Olt forrásához, ahol lovagolhattunk is.

Ez alatt a tíz nap alatt volt alkalmunk magyar és székely táncokat megtanulni, miközben – botladozva - remekül szórakoztunk. Majd az utolsó napon a tábortűz fényében vettünk búcsút Balánbányától – de szerencsére nem örökre – és sok szeretettel várjuk az ittenieket Balatonra!

 

Keresztély Dóra és Doktor Rebeka

 

Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu

Bălan Harghita

Str 1 Decembrie Nr 40/A

Nr 1052  /12.04.2018

 

 

NOTA INTERNA

 

ÎNCEPÂND CU DATA DE 16 APRILIE SE VOR LUA URMĂTOARELE MĂSURI:

 

  1. POARTA VA FI INCHISĂ LA ORA 8, PRIN URMARE, ELEVII SĂ FIE INFORMAȚI CU PRIVIRE LA ACEST FAPT.
  2. ȚINUTA ELEVILOR SĂ FIE DECENTĂ. CONFORM REGULAMENTULUI  DE ORDINE  INTERIOARĂ

 

ELEVII SUNT OBLIGAŢI SĂ AIBĂ ÎN ŞCOALĂ O ŢINUTĂ VESTIMENTARĂ DECENTĂ.

ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR DE ATELIER  ESTE OBLIGATORIE PURTAREA ECHIPAMENTULUI DE LUCRU CORESPUNZĂTOR.

ELEVII CU O ŢINUTĂ NECORESPUNZĂTOARE  NU VOR FI ADMIŞI LA ORE, CONSIDERÂNDU-SE ABSENŢI  NEMOTIVAT.

PRIN ŢINUTĂ NECORESPUNZĂTOARE SE ÎNŢELEGE: DECOLTEURI AMPLE, BLUZE DEASUPRA TALIEI, FUSTE MINI, FUSTE MULATE, PANTALONI  RUPȚI, TĂIAȚI… ETC.

 

  1. FOLOSIREA TELEFONULUI  ÎN TIMPUL OREI, FĂRĂ ACORDUL PROFESORULUI, ESTE INTERZISĂ.  ACEST FAPT DUCE LA CONFISCAREA ACESTUIA . TELEFONUL CONFISCAT POATE FI RIDICAT DE LA SECRETARIAT LA SFÂRȘITUL ANULUI ȘCOLAR.
  2. SERVICUL DE SECRETARIAT ARE PROGRAM, PENTRU EXTERNI ÎN INTERVALUL ORAR 11-14.

         

 

 

DIRECTOR,

Prof. Pîrvan Sorina Gabriela

 

 

Festivitatea de început de an școlar 2018-2019

va avea loc luni (10.sept.2018) de la ora 9,00 în cantina liceului!

Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu

Str. 1 Decembrie, nr. 40A,

Cod poștal. 535200, or.Bălan, jud. Harghita

Tel/fax: +040266330958

http://liceubalan.ro

 

A N U N Ţ

 

Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Bălan, organizează un stagiu de pregătire practică de 3 săptămâni, prin proiectul: ”Pregătirea practică a elevilor din Bălan-România la operatori economici din Valencia-Spania” în cadrul programului „Erasmus+”.

Proiectul se va desfăşura în perioada 10.04.2015 - 30.04.2015 în oraşul Valencia din Spania pentru 15 elevi, de la profilul mecanică, clasa XII-a.

În cele 90 ore de practică elevii vor deprinde competențe cuprinse în modulele: Întreținere planificată, detectarea defectelor, ungerea sistemelor tehnice, cât și operații complementare pentru realizarea lor.

 Principalele competențe vizate a fi dobândite și aprofundate sunt:

-          Demontarea și montarea echipamentelor, pieselor

-          Studierea documentației tehnice

-          Controlul dimensional și funcțional, al formei pieselor, stabilirea părților defecte

-          Stabilirea metodelor de reparații și executarea lucrărilor de reparații

-          Alegerea lubrifianților și controlul funcţionării sistemului de ungere

Înscrierea pentru participare se va face în perioada 15 octombrie – 31 octombrie 2015 pe baza unui dosar ce va cuprinde:

-       CV european, tipărit, http://www.europass-ro.ro/

-       Paşaport lingvistic, tipărit, http://www.europass-ro.ro/

-       Copie după cartea de identitate şi certificat de naştere

-       Recomandare de la 2 profesori sau maiștrii

 Criteriile de selecţie:

-       Media generală clasa a X-a

-       Media la purtare clasa a X-a

-       Nota la testarea în limba spaniolă

-       Notă la testarea cunoştinţelor tehnice

 

Punctajul final va fi calculat din suma punctelor obţinute la cele 4 criterii de mai sus.

Selecţia se va face în ordinea descrescătoare a punctajului final.

Testarea cunoştinţelor se va face pe data de 10 noiembrie 2015, ora 14,oo în sala 1.

Se vor alege 15 elevi participanţi şi 3 rezerve.

Rezultatele se vor afişa pe data de 13 noiembrie 2015.

Sunt aşteptaţi elevii conştiincioşi, care se integrează bine în echipă, sunt dispuşi la muncă suplimentară şi care pot aduce o contribuţie cât mai mare la realizarea obiectivelor proiectului.

Pentru relaţii suplimentare vă puteţi adresa la d-l prof. Keszler Andrei.

                       Director                                                             Coordonator proiect

                 Roman Rodica                                                                             Keszler Andrei